'Hello mum, this is going to be hard for you to read ...'

Trebuie sa recunosc ca sunt unele lucruri care ma misca pana la lacrimi. [Adica plang]

Acelasi lucru s-a intamplat si cu scrisoarea de adio pe care am sa o pun mai jos. Este scrisa de un soldat britanic in varsta de 19 ani, trimis in razboiul din Afghanistan.

Nu cred ca are niciun rost sa fac comentarii paralele. Lucrurile, sentimentele, trairile, cred ca vin singure.

As vrea doar sa va provoc la un exercitiu. Incercati sa va identificati o secunda cu Cyrus. Ati putea oare sa va luati adio de la cei dragi? Cum ati face-o? Ce le-ati scrie?

Sursa, dar si mai multe detalii puteti citi aici.

'Hello its me, this is gonna be hard for you to read but I write this knowing every time you thinks shits got to much for you to handle (so don't cry on it MUM!!) you can read this and hopefully it will help you all get through.

For a start SHIT I got hit!! Now Iv got that out the way I can say the things Iv hopefully made clear, or if I havent this should clear it all up for me.

Back in business

Ca sa fac lucrurile clare de la inceput: am la dispozitie 50 de minute sa scriu despre ce se mai intampla cu viata mea, in ideea ca ‘linistea’ recenta de pe blogul meu v-a facut sa-mi pierdeti urma cu totul.So, let’s make a start! Facultatea a inceput de 3 saptamani. Si eu cu ea. Dar o sa ma intorc mai tarziu la asta. Sa incep de unde am ramas si cred ca sunt datoare cu ceva relatari despre vara asta. Daca m-ati citit pana acum, ati vazut ca ultimul articol era despre o scoala de vara la care am participat. Si cum nu o sa mai scriu despre asta pentru ca am facut-o deja, ce-ar fi sa povestesc asa in mare cum am petrecut ?!
Am avut o vara geniala. Si poate o sa va intrebati de ce. Raspuns: nimic. Si de-asta a fost geniala.

Interviul Ionescian sau teatrul absurdului în recrutare

În timp ce îngrăşam porcul astăzi de dimineaţă cu ceva cost behaviour şi profit planning pentru examenul pe care îl aveam într-o oră, am văzut luminiţa de la capătul tunelului. Pentru că, fie vorba între noi, atunci când vorbim despre accounting, credeţi-mă că totul se măsoară în tunele întunecoase, lungi şi doar în cazurile prea fericite şi puţin probabile putem spera la ceva ieşiri, eventual de urgenţă.
Şi în timpul ăsta, mi-a venit mie o idee trăznet şi anume să aplic pentru un summer internship la propriul blog. Şi m-am trecut de faza CV-ului şi a scrisorii de recomandare şi am ajuns la interviu. Acolo am început să mă întreb de ce m-aş alege eu pe mine...

Era timpul florilor

cu vremea, ai capătat statutul de mare putere.

cu trecerea timpului, mi-ai împânzit bulevardele de ambasade, consulate şi reprezentanţe
iar azi, pe şoseaua dorinţelor mele
îţi trimiţi ochii albaştri ca două mercedesuri spălate proaspăt
cu parbrizele înfulecând frunzişul roz de castani.

Acasă-acasă

Mă tot mint de ieri de pe la prânz că o să încep să citesc Memoriile unei gheișe, dar lenea din mine face destul de complicată până și treaba cu inspirația-expirația. În orice caz, astăzi nici nu mă gândesc să nu rezolv măcar câteva capitole. Mi-a fost atât de recomandată și răs-recomandată cartea aceasta, încât simt că aș aduce un injuriu omenirii, necitind-o. Tot ieri mi-am cumpărat și Great tales from English History, pe care am răsfoit-o puțin înainte de culcare. Pare foarte bună. A doua pe listă!

De ce mă răscoleşti, Emile?

Câteva pasaje din 'Amurgul gândurilor'.

Mie mi-au gâdilat fiinţa astăzi. Dumnezeule, de câte ori îl citesc pe omul ăsta am senzaţia că descopăr lumea, că vreau să transform cărţile lui în biblia de la capul patului, că vreau să învăţ ce scrie acolo...să pot să murmur când merg pe stradă pasaje întregi. Ma înnebunşte starea asta în care simt că de fapt nimic din ce este acolo nu îi aparţine lui, ci mie. Că nimic nu este scris, ci rostit. Că nimic nu se leagă de el, ci de mine. Tot conţinutul a devenit între timp şi al meu. Îmi însuşesc toată nebunia din gândurile lui, de parcă aş fi trăit-o într-o altă viaţă întru totul. Şi îmi doresc să pot ajunge a vorbi despre existenţă în acelaşi stil fluid şi în această viaţă. Dar nu pot, probabil nu o să pot niciodată, pentru că Cioran o face absolut perfect şi de ajuns pentru noi toti.

Dacă ceea ce veţi citi mai sus vă va inspira măcar 1% din cât a făcut-o cu mine, înseamnă că începem să salvăm omenirea.

"Poţi spune uşor că universul n-are nici un rost. Nimeni nu se va supăra.-Dar afirmă acelaşi lucru despre un individ oarecare; el va protesta şi va lua chiar măsuri spre a te sancţiona. Aşa sîntem cu toţii: ne scoatem din cauză cînd e vorba de un principiu general şi nu ne e ruşine să ne izolăm într-o excepţie. Dacă universul n-are nici un rost, scăpat-am careva din blestemul acestei osînde?

Tot secretul vieţii se reduce la atît: ea n-are nici un rost; fiecare din noi găseşte însă unul."

O mare de soare

Astazi este soare. Atat de mult soare, incat nu stiu cum sa reactionez.
Si stii, dupa 7 luni in care umbrela mi-a fost nelipsita din geanta, mereu infofolita si grabita intre destinatii, abia acum realizez ca de fapt cateva fire firave de soare ma fac asa fericita...
Este unul din lucrurile acelea "simple" de care am uitat sa ne bucuram. Eu insa as spune ca nu este deloc simplu. Si stii de ce? Pentru ca daca ar fi asa "simplu" nu ar trebui sa ma miste asa de tare...

Iubesc viata primavara! Iubesc zambetul pe care nu pot sa-l potolesc si urasc ochelarii de soare pentru ca poate daca ei nu ar fi fost, CINEVA-UL de sus s-ar fi indurat de noi si ne-ar fi permis sa-i privim goliciunea pana in maduva!

Si masinuta de inghetata, pe care am vazut-o pentru prima data aici, este parca piesa perfecta din puzzle. Soare, inghetata si multa energie pozitiva!

Si fara niciun dubiu, astazi sunt un acumulator descarcat care si-a revenit ...