Interviul Ionescian sau teatrul absurdului în recrutare

În timp ce îngrăşam porcul astăzi de dimineaţă cu ceva cost behaviour şi profit planning pentru examenul pe care îl aveam într-o oră, am văzut luminiţa de la capătul tunelului. Pentru că, fie vorba între noi, atunci când vorbim despre accounting, credeţi-mă că totul se măsoară în tunele întunecoase, lungi şi doar în cazurile prea fericite şi puţin probabile putem spera la ceva ieşiri, eventual de urgenţă.
Şi în timpul ăsta, mi-a venit mie o idee trăznet şi anume să aplic pentru un summer internship la propriul blog. Şi m-am trecut de faza CV-ului şi a scrisorii de recomandare şi am ajuns la interviu. Acolo am început să mă întreb de ce m-aş alege eu pe mine...
şi nu pe altcineva, dacă ar fi să fiu o girafă ce sunete aş scoate, dacă aş pleca pe o insulă pustie ce troance mi-aş lua cu mine şi de ce. Şi apoi vă daţi seama că mi-a trebuit ceva timp să decid dacă merit să trec această etapă sau nu, ultima de altfel. Sincer, eram puţin în dubii pentru că zgomotul pe care l-am scos nu a fost prea inspirat; o girafă ar fi fost cu siguranţă dezamăgită de mine. Şi parcă nu am fost nici suficient de formală; am chicotit prea colorat plus să nu mai vorbim despre faptul că nu aveam una dintre cuticule bine tăiată şi asta dădea mâinilor mele un aspect neîngrijit. E clar, am decis să mă resping. Cineva ca mine nu poate fi acceptat în condiţiile de faţă.
Doar că apoi mi-am trimis un e-mail rugându-mă să mă accept deoarece nu se ştie când voi mai avea o asemenea şansă...unică, de adevăratelea! Am citit mailul şi parcă m-am gândit că aş merita o şansă. Dar nu o şansă care să pice din cer. Nu, nu, nicidecum.

De ce te-am alege pe tine şi nu pe altcineva?

Pentru că sunt sensibilă, îmi plac copiii şi căţeii. Ahh, şi am o pasiune deosebită pentru lucrurile rafinate, de bun gust. Ahh, da, şi am multă energie. O draoie de energie din care aş putea să dau întregului departament. Chiar şi pe gratis.

Deci să te alegem pentru că îţi plac câinii...

Bine, cred că m-aţi înţeles greşit. Mie nu îmi plac câinii în general, ci doar în particular. O anume rasă, confidenţială din cale afară. Şi da, consider că pasiunea mea nebună sau nebunatică (cum vreţi) pentru câini nu face altceva decât să mă recomande pentru poziţia aceasta.

Şi cam câţi câini îţi plac?

Ahh, asta depinde de la caz la caz. Sincer, întrebare mai dificilă nici că se putea. Acordaţi-mi douăzeci de secunde să îmi cercetez memoria. Hmm...cam patru. Patru câini îmi plac.

Povesteşte-mi o întâmplare hazlie din viaţa ta.

Dar vai câte nu sunt! Să fie atunci când m-am împiedicat pe scările rulante din Mall şi mi-am spart caninul? Da, cred că aceea este cea mai amuzantă. Pentru mine a fost puţin dureros, dar aapoi, vazând cât de amuzantă era pentru oamenii din jur am început şi eu să râd deoarece nu vroiam să creadă că cunt inclută şi nu înţeleg micile aluzii comice. Şi am râs împreună mult timp.

După acest interviu cu adevărat sever şi relevant pentru poziţia respectivă, am decis să îmi dau acea mică şansă. Şi când spun şansă, mă refer la o piramidă de şansă. Această şansă este formularea unui feedback customizat. Nu oricui îi plac 4 câini şi are experienţa unui canin spart, rezultatul ironiei (sorţii), în timp ce învăţa să meargă pe tocuri în Mall. Aşa că mi-am trimis un mail:

Dragă participant,

După îndelungi dezbateri în cadrul echipei de recrutare, am decis să îţi acordăm o şansă, fiind de altfel impresionaţi de CV-ul tău ireal de real. Aproape că tremuram la atingerea lui, fiecare dintre noi încercând să-i atingă măcar un colţişor pentru a se asigura că este viu. Când în sfârşit a mişcat, ne-am aşezat cu toţii uşuraţi la masă, convinşi de veridicitatea informaţiilor.

Suntem conştienţi de drama majoră pe care am creat-o în ceea ce se chaemă sufletul tău profesional, prin faptul că prima dată te-am respins. De fapt nu te-am respins. Noi te-am acceptat mai mult ca niciodată, doar că tu nu ai înţeles bine mesajul nostru. Echipa noastră te vrea, însă noi ne întrebăm dacă şi tu chiar ne vrei. Şi pentru a răspunde la această întrebare am contactat psihologii corporaţiei care au analizat la sânge (pur) testele psihometrice pe care noi presupunem că le-ai realizat şi cu acelaşi regret copleşitor te anunţăm că nu te încadrezi în accepţiunea angajatului ideal pentru noi.

Îţi mulţumim pentru înţelegere şi te mai aşteptăm pe la noi,

Echipa Resurse Umane

!!! Nu râdeţi, calitatea aceasta o au unele interviuri...realizate de HR-işti. Deşi este un domeniu atât de nou şi plin de perspective...simt că se îmbâcseşte şi asta nu îmi place. Este exact ca şi cum cineva i-ar adminstra regulat vitriol cu lingurinţa copilului meu.


P.S. - Întotdeauna am urât - la propriu - perioadele în care plonjez dintr-o stare în alta incredibil de rapid. Şi eu care credeam că vremea din Anglia este cel mai schimbător lucru de pe planetă.