Atunci si acum

De fiecare data cand pleci dintr-un loc...este inevitabil sa nu te gandesti cand sau daca vei mai ajunge acolo.
Anul trecut, Turcia avea o altfel de semnificatie pentru mine. Gaseam in ea exact ce mi-ar fi trebuit vreodata...era esenta care nu se pierde nicidecum Mi-a fost tare dor de Turcia, dar nu pentru ce e ea inside, ci pentru ce este acum outside.
Am aflat ca plec si am avut un fior puternic, ce mi-a scos in fata o amintire mult prea ciudata si "dureros de dulce". Am visat mult pe drum. Am sperat intr-o regasire, dar chiar si pentru mine era hilar de crezut asta. Am mers impleticindu-ma printre imagini ce-mi erau familiare si mirosuri ce-mi zbarceau firele razlete de par de pe mana. A fost groaznic. Mereu lasam capul in jos si speram sa treaca imaginea aia optica, sa fuga cumva de mine...sa-mi dea drumul. Nu ma puteam concentra deloc si nu-mi pasa ca am mers vreo ora sa gasim autocarul ce ne era destinat. Pluteam pe un taram ce simteam ca-mi apartine cumva si ma dobora cu fiecare pas ce-l faceam. Am ajuns in autocar unde totul era din nou familiar. Abia atunci mi-am dat seama ca toata plecarea asta va fi o corvoada sufleteasca imensa. Ma durea totul. Am incercat sa adorm, insa am reusit sa fac asta atunci cand nimic din mine nu mai putea sta treaz. M-am trezit si amintirea a revenit. Nimic nu trece...totul se reutilizeaza in mintea mea.
Blue Mosk mi-a ravasit totul. Anul trecut ea ma trezea la relitate, era ultima chestie pe care am vauzt-o inainte sa plec...desi eram departe cu gandul, imi aduc aminte sentimentul...fiorul ca nu mai e si ca nu va mai fi niciodata.
Am oarecum cateva resentimente pentru anul trecut. Acum stiu sigur ca le platesc. Mi-e greu sa spun asta, dar pot sa jur ca roata isi face bine treaba...Tac! Nu pot spune nimic. Am fost de vina si nu mai pot cere nimic... Nu se stie, dar se simte...

Turcia, dar mai ales Istanbulul ma jerpeleste total. Este singurul loc unde sentimntele mele se termina si reincep. Anul asta nu a mai fost asa. Il iubesc mai mult pe S. pentru ca mi-am dat seama de multe chestii. Si imi dau seama de in ce in ce mai multe. Si are dreptate. Si stiu ca totul este asa cum ar trebui sa fie. Nu am realizat nimic din ce era in realitate. Stiam ca ma iubeste si atat. Poate a fost vina lui. Acum il las. Este firesc. Mi-e aiurea fara, dar poate merita o tipa care sa nu-i ceara in fiecare zi sa se schimbe. Poate el e multimit cu sine si poate nu simte ca trebuie sa schimbe. De ce sa ii stric eu cursul si dorintele si pana la urma viata????


Aseara am fost oarecum trista. Am simtit aceeasi despartire, desi nimic nu ma mai leaga de data asta. Am simtit in mine un gol profund cand am decolat...Simteam ca ma ridic si ceva nu ma lasa. Au fost catva lacrimi aiurea. Mi-as fi dorit sa ajunga pe pamantul ala. Eram trasa de doua forte extraordinare: pamantul si libertatea. M-au rupt in doua si de data asta. Ma intrebam daca voi mai reveni si ce se va intampla atunci...Din nou nu am putut sa stau mai mult de 10 secunde cu ochii inchisi pentru ca imi veneau in minte imagini sfasietor de dure...Totul zbura...si eu alaturi de acel tot. Ma indepartam de un loc ce-mi apartine si nu stiam daca il voi mai revedea vreodata.

Condoleante

Sunt oameni, care pur si simplu iti sunt alaturi, fıe ca sunt marı sau mici, fıe ca au bani sau nu. Cu regret am aflat astazı ca domnul Alexandru Alexandrescu a incetat dın viata.

M-am ıintrıstat pentru ca involuntar mi-am amıntıt de toate momentele cand glumeam impreuna, cand ne scotea din toate ımpasurile posibıle, oferındu-ne sponsorizarı sau cand imi dadea pıxurı galbene spunand ca-mi vor purta noroc. Si mi-au purtat.

A fost foarte funny cand nu doar ca ne-a ajutat la organızarea baluluı bobocilor, dar a facut parte si din jurıu, puratnd dupa dandul, intr-o dasaga ımaginara umorul ce mi-e atat de drag.

Nu o spun acum, dupa ce a murit! Mereu am sustinut ca este un erou care s-a luptat cu morile de vant...sı pana la urma nu-mi pasa politıca atata vreme cat mi-a fost alaturi.

Regrete eterne,

Den

Poftim cultura

Cred cu tarie ca nimic din ce ni se intampla nu este intamplator. Fiecare lucru are sensul si efectele lui. Mi s-a intamplat de prea multe ori ca sa mai pot nega asta. Nu-mi place uneori, dar asta e, nu poti schimba, nu-ti poti alege chiar toate directiile si de multe ori, fie ca le alegi sau nu, conteaza ce se intampla pe traseu...

Chestia cea mai tare se intampla la oameni. Am cunoscut oameni in cele mai neinsemnate si neasteptate locuri pe care am ajuns nu doar sa-i simpatizez sau admir, ba chiar sa-i iubesc.
Tocmai de-asta cred asa cu tarie, acum, ca nimic nu este intamplator. Nu are cum sa fie. Si daca pur si simplu ti se intampla ceva inseamna ca pur si simplu trebuia sa se intample. Intr-o postare anterioara am scris ca nu cred in predestinare, dar aici ma refer la altceva si anume la niste carti care sunt deja aruncate pe masa. Este treaba ta apoi ce faci cu ele. Ai libertatea sa profıtı de ele sau nu. Deci, sa nu credeti ca ma contrazic.
Vad foarte multa lume in jurul meu care este nemultumita cu ce are, care adesea spune ceva de genul: "Lasa ca vine si vremea mea", "lasa ca nu stiu ce''. Hello!!! Nu vine nicio vreme. Daca pur si simplu nu esti fericit este pentru ca fie nu sti sa apreciezi nimic din jur, fie nu meriti sa fi fericit. Serios. Eu una, mi-am platit cam toate idioteniile pe care le-am facut si daca o data mi s-a intamplat sa-mi mearga prost sau sa nu-mi iasa ceva, am stiut de ce. Pur si simplu nu meritam asta. Insa, de cele mai multe ori mi-au iesit. Si asta pentru ca mereu am crezut in visele mele si in puterea mea de a face absolut orice, desi carcotasii care mananca seminte la coltul strazii spun ca m-am umilit sau nu stiu ce...Nu-mi pasa. Este viata mea si am tot dreptul sa mi-o coordonez cum vreau.
De foarte multe ori mi s-a intamplat sa am greutati din cauza ca am incercat sa fac lucruri pe care cei din jur nu au curajul sa le faca. Am niste profi de tot cacatul (cu mici exceptii), care sunt fie pupati in cur, fie sunt fortati sa sculte ordine. Nu este o frustrare. In niciun caz. Mama mereu imi spune ca am invatat multe chestii din punctul asta de vedere. De exemplu, parintii mei au fost amenintati ca daca ma mai implic in activitati extrascolare va trebui sa ma mute din clasa pentru ca voi lua "luciul" copiilor valorosi. Va dati seama ce drama? Sa vina tata acasa si sa imi spuna ca nu mai am voie sa ma implic in activitatile scolii. Foarte tare. Si alta chestie...imi spune tata intr-o seara ca i s-a spus ca "Tu nu stiı ce e in familia ta". Auzi frate!!! Deci ai mei mi-au spus asta dupa 3 ani de zile. De-abia acum au avut curaj sa o faca. Frate, daca esti mare domn, mare caratcter in societate, care e treaba ta cu ce se intampla la mine in familie????? In fine... Cu timpul am iesit din activitatile extrascolare din domeniul scolii. M-am limitat doar la simplele solicitari ale profilor. Si m-am reprofilat pe un alt tip de activitati extrascolare, care nu au legatura cu scoala. Proiecte europene, voluntarıat etc. Nici asa nu e bine...Se pare ca tot deranjez orgolii si tot nu este bine ca lipsesc de la scoala si plec nu stiu unde. Am promis ca de acum inainte voi spune ca sunt bolnava si voi falsifica probabil o scutire, pe care voi scrie la diagnostic "IACRS" si este mai bine. Serios...
Alta chestie tare este aia ca pipitele astea nu stiu decat sa comenteze. Cine dracu le tine sa nu se bage si ele????? Dar na, frustraile sociale sunt la ordinea zilei...Asta e Romania plina pana-n gat de cacat. Trebuie sa ii pupam in cur pe toti mai marii ca sa avem un loc de munca, o paine, o maslina...Si de-asta frate niciodata nu vom iesi din cacat. Pentru ca nimeni nu are curaj sa iasa din multimea asta care pute si sa spuna STOP.

Love is just on the shop windows

Mall-ul bubuie de rosu, inimioare si indirm(reduceri) datorita evenimentului ce va avea loc pe 14 februarie. Da, ce pot sa spun? M-am simtit bine...sau poate nu.
Este inevitabil sa nu te gandesti "Hmm...Eu ce ii iau de Valentine's ???" Da...Si am inceput sa ma gandesc eu ce ii iau...de fapt ce i-as fi luat. Am disperat-o pe Shh cu chestii gen, uite astia iti plac, dar asta iti place? Am vazut niste tenesi superbi la Converse; m-au fascinat. Da...si te gandesti; cu ce i-ar sta bine, cu ce nu??? Cacat, nu? :D
In fine...a fost frumos, dar pana la urma nu am luat nimic...:)))) Nu e bine sa faci lucrurile cu premeditare :))))

Finally, am cumparat o vedere [vezi foto ], mi-a placut mult. M-am gandit ca pana la urma va fi scris cu litere de-o schioapa si un destinatar pe plic. Sper. Nu neaparat ca imi doresc asta, dar asa de tare te izbeste cate un eveniment de genul Valentine's, incat, oricat de insensibil sau neinteresat ai fi, parca tot te simti miscat de vesnica inima mare rosie din toate vitrinele. Vrei parca sa o furi. Si iti dai seama ca nu asta e ce iti doresti pana la urma; nu un autocolant te salveaza de chestii de genul...vrei sa o simti, sa o primesti si mai ales sa o daruiesti.

Imi place...off, imi place sa il stiu alaturi, sa il stiu gandindu-se la mine, dar ce cacat, el nu exista. Si aberez mult din cauza asta. Firar...

P.S. - Nu aruncati cu rosii. Postarea e doar un anunt: "Pe 14 februarie sarbatorim Valentine's Day"

Exhausted

Iata ca a evnit si momentul cand pot sa spun ca am obosit. Am obosit sa merg, sa fac chestii, sa aud, sa vorbesc. Nu ma intelegeti gresit; ma simt super bine aici, lumea este super, workshopurile sunt foarte faine si chiar te distrezi, insa nu e timp pentru somn, relaxare...Nu sti cand trece timpul, nu sti ce si cum sa faci mai intai cand ai ceva timp liber si tot asa...

Ieri am inceput ziua cu teoria unui prof de la Universitatea Akadeniz. Ne-a pus pe ganduri. Complicat de rezumat, dar briefly ea se reduce la faptul ca nu exista incalzire globala si ca totul este o fatada construita de marile companii de energii alternative. In fine, nu va bag in de-astea, caci nu asta e scopul. Dupa conferinta am fost la statia de epurare din Antalya. Da, fa comparatie cu a Targovistei daca te tine. Foarte tari oamenii. Ieri am inceput si lucru la traistutele ecologice pe care am inteles ca le vom prezenta intr-o zi pe-aici.

Azi am mers la o alta conferinta, sustinuta de un prof super dragut si entuziasmat, alaturi de care am vizitat ulterior din nou ferma de vacute pentru a discuta pe utilajele de producere a energiei alternative. Chiar a fost interesant! Pana pe la 5 am fost la plaja o fuga, unde am baut un ceai cu Sylvia si Bianca...Ne-am intors ude si am continuat seria de seri internationale cu prezentarile despre Romania si Bulgaria.

Stiu ca este quite boring postul asta, dar sunt atat de obosita si epuizata, incat tot ce fac este sa scriu mecanic si sa-mi rog creierul sa lucreze...

:D

Fie ca e trimis la misto, sau chiar l-ai gandit, iti multumesc mult pentru semnul asta. Poate aveam nevoie de el, poate nu sunt ce cauti, sau invers. Poate ne-am iubit candva si acum s-a dus. Poate chiar esti rau, sau eu sunt raul...poate... poate...poate, poate ne vom mai vedea sau auzi, atunci cand vom sti sa ne apreciem...
Oricum, pentru cultura ta generala, ai un loc maxim in inimoara mea...esti cel mai important si nu te voi uita niciodata!

Pana atunci, iti zic decat sa ai grija de tine si sa mai lasi ceva din "vechiul" pe care il stiu....

Asa ca am si eu un mesaj catre tine:

"esti o persoana fantastica, esti frumos, esti amabil si mi-ai fost mereu alaturi si asta ma scoate din minti. Ma faceai mereu sa ma simt un om mai bun si eu ... nu sunt un om bun... eu sunt eu... defapt... ma invidiiez profund"


Te iub maxim :D

Day 2

Cum spuneam, am revenit pentru a ma tine de promisiune. Asa ca o sa-i dau bataie in ceea ce priveste ziua de ieri...
Trecand peste partea de lucru, care probabil nu intereseaza pe nimeni, o sa ma rezum la a doua parte a zilei, care a debutat cu vizita la o ferma ecologica de vaci. Am ajuns acolo cu bicicletele printr-un peisaj destul de apetisant, format din portocali, lamai, palmieri si alte plante exotice. La un moment dat a inceput sa ploua. Din ce in ce mai rau. Cand am ajuns, chestiile erau deja ude :(. Aici apare in peisaj un bulgar care mi-a oferit plovarul sau. Cand am ajuns la hotel, mi-am dat seama ca i-am facut plovarul varza in spate, datorita baltoacelor. Off...mi-am cerut scuze, ce puteam sa mai fac??? Interesant tipul, pacat ca nu vorbeste engleza deloc :(. Trecem peste. Vizitam vacutele, ascultam explicatii. Ne intoarcem spre casa insoiti de un curcubeu mare deasupra noastra.

Vine seara. Toti scoatem ce avem prin bagaje ca sa pregatim seara internationala: cozonaci, zacusca, vin etc. Asa ca i-am intampinat cu chestiile traditionale pe reprezentantii de seama ai Antalyiei, ba chiar am dat si un interviu. Of course ca m-au intrebat si despre cacaturile care se intampla in Romania si ca daca am venit aici ca sa mai "spalam rusinea"...Nu ma mira; e firesc.
Just try to imagine cum aratam noi, dupa ce am gustat toate bauturile traditionale: vin, rachiu, vodka etc. Insa, toata chestia asta ne-a provocat o dorinta inevitabila de a "ne cunoaste mai bine", asa ca am inceput sa facem planuri. Finally s-a decis. Club! Uraaa! Cina a fost preludiul, avand in vedere ca s-a stabilit un set comun de cuvinte nonconformsite, ca sa zic asa, pe care trebuia sa le invatam in alte limbi. Asa ca ma simt mandra ca tocmai am asimilat un set de vreo 4 expresii uzuale in caz de pericol in italiana, spaniola si bulgara. :))))

Am plecat la club, unde, surpriza. Paranteza: nu imi plac turcii pentru simplul fapt ca ...nu stiu, nu imi plac. N-am niciun motiv, dar nu-mi plac. Inchid paranteza. Pe principiul de ce ti-e frica nu scapi, nu m-am sfiit in a admira un turc toata seara. Bai frate, dar chiar era drgut foc...Nu stiu...mi-a placut. Avea ceva misterios. Ma rezum la a spune doar atat.
Finally, am plecat. Ne-am certat cu taximetristul, cum de altfel era firesc si nororc cu gura mea mare am mai slavt vreo 10 lire :D. Uite ca mai ajuta si asta la ceva.

Ieri, dupa multi timp, chiar m-am distrat...am fost departe si chiar m-am simtit departe. Am incercat sa trec peste fostele iubiri esuate, peste invidii, intrigi; chiar le-am lasat undeva desprte. Sper sa nu le mai gasesc niciodata...sau sa nu mai gasesc oamenii care le poarta...Hmm....un buton "delete" ar face minuni in situatia asta.

Va pup pe toti,
Den

Clubbing

Sunt ametita...Nu stiu cand voi mai avea prilejul/ocazia sa mai scriu ametita, dar acum o fac. So, tocmai am ajuns in camera. Prima zi de distractie, ca za zic asa, is gone.
Nu cred ca sunt in stare sa imi aduc aminte la ora asta si in starea asta ce s-a intamplat azi all day long, dar imi aduc aminte ca tocmai venim dintr-un club unde, ai dracu turci, si-au dat iar arama pe fata. Glumesc, of course, BUT am dat vreo 4 shut-uri cu o chestie de care habar n-aveam ce este. Adica arata bine, era ROZA si semana cu tequila :D Deci, hai sa bem. Am bagat si o salsa, un latino mai scadat, dupa care chiar au inceput sa apara stelute verzi si picioarele sa devina un pic mai grele decat probabil sunt in realitate. Overall ma simt bine, dar ce cacat ne-au pus aia in pahare???
In fine...Acum chiar mi se inchid ochii si e bine ca nu vomit pe la toaleta chestii de care nu mai aveau nevoie aia pe la club. Am uitat sa spun ca totul a fost din partea casei, deci...alt motiv de ingrijorare :D...

O sa revin la un moment dat cu detalii related cu ziua de azi: plimbarea cu bicicleta prin ploaie, vizita la ferma de vaci care duc un stil de viata ecologic, international night, interviul cu presa turceasca si ce cacaturi au mai fost azi...caci, cum spuneam nu ma simt capabila sa-mi amintesc acum. So, brb!

Day 1 - Antalya

Finally, am ajuns in Turcia.
Dupa o ora si jumtate de calatorie cu prietenii nostri de la Tarom, calatorie in care, evident ca a fost inclus si delay-ul de vreo 40 de minute in total, am ajuns cu bine in Istambul, Ataturk. Grabiti, ca intodeauna, ne-am indreptat spre Otogar unde am orbecait printre zecile de agentii de turism pentru a o gasi pe aleasa, care sa ne duca catre Antalya.
Cu un happy end, specific propriei persone, am gasit compania, fix cu 5 minute inainte de plecarea marelui coach (doua etaje, full option bar, mini computers pentru fiecare calator -bineinteles doar cu chestii in turca si colac peste pupaza, filmele aveau voice over tot in turca - etc). Am stat la etajul 2 - marele meu vis, prezent in my to do list inca din copilarie -. Deci iata ca am facut-o si pe asta. Partea proasta a fost ca trecand peste statul la etajul 2, serviciile super etc, calatoria a durat 12 ore. Parca nu se mai termina...
Ma durea spatele, fundul, mainile...si in final si capul. Si Shh dormea fara niciun stres. Off.
In fine...trecem peste. La 8:30 am ajuns in Antalya Otogar, unde ca oamenii am baut un ceai, am fumat o tigara (eu nu...ca sunt nefumatoare :P), am mai socializat cu noii colegi de breasla (Radu, Vio si Bianca), am mai facut una-doua poze, iar in jur de 9:00 au venit sa ne pick up domnii organizatori. Asa ca am plecat spre cazare.

Nu pot trece peste un aspect extrem de important: soarele. Este arzator si prezent. Sunt atat de bucuroasaaaaaaa. Cred ca sunt peste 20 de grade. Si este fantastic sa pleci de la fulare, cizme, crema de protectie impotriva frigului la chestii de vara. Imi plce, ce sa zic mai mult !? Azi: timp liber. Nu stiu ce vom face, cum vom face, dar nu voi trece peste regula conform careia prima zi este intotdeauna de relaxare.

Acum sunt in camera, cu Shh pe langa mine si deja cred ca imi place Antalya, desi nu am reusit sa vad mare lucru. Palmierii, soarele, vegetatia...toate creaza tabloul pe care esti sigur ca vrei sa-l iei acasa.

De veghe in lanul de secara

Dupa scurtele recenzii interesante ale Biancai si dupa o noapte de revelion in care intrebarea de baza a fost "Cine a scris De veghe in lanul de secara"?, era absolut firesc sa imi misc fundul si sa o citesc.
Am inceput, sontac - sontac spre o calatorie interesanta, o lume a adolescentilor, o regasire a firii si o relaxare alaturi de un roman care stie ce vrea. Te invata, fireste sa fii adolscent, sa traiesti, sa ti se rupa de restu', de mama sau tata, sa pledezi pentru optiunea ta in fata celorlalte; intr-un cuvant sa fii si sa te simti liber.
Devenita o carte la moda, De veghe in lanul de secara, ridica anumite cortine, dezvaluie identitati, insa cel mai important este ca o dezvaluie pe cea a adolescentului american in varsta de 17 ani, Holden Caulfield, in personalitatea caruia probabil se regasesc foarte multi adolescenti. New York-ul, eliminarea din internat, noptile de singuratate sunt doar cate evalemente care pipereaza povestea adolescentului din noi.

Ulterior a aparut si o continuare a romanului, sub numele "De veghe în lanul de secară, după 60 de ani" realizata de autorul suedez Frederik Colting. Colting il prezinta pe tanarul Holden ajuns un pensionar intr-un azil de batrani. Ca si reactie, autorul original al volumului, J.D. Saligner a inaintat un proces, unde de altfel a fost declarat si castigator, iar romanul a fost interzis de pe piata.

Dupa cateva zile de la lectura, am aflat ca Saligner a incetat din viata, miercuri, 27.01.2010 la varsta de 91 de ani.