3 mar. 2013

Lolita - #12


Dupa ce am terminat de citit ultimul pasaj m-am simtit atat de obosita, incat aveam nevoie sa intru intr-un somn profund sa imi revin. Nu glumesc.

M-am asezat intr-o pozitie comoda si imi imaginam corpul cum bajbaia spre baie, umplea chiuveta cu apa rece si isi tinea capul acolo in serii repetate de cateva secunde. Asta ca sa am un soc fizic mai puternic decat cel produs de Lolita lui Nabokov asupra psihicului meu.

Nu o sa vorbesc despre subiectul cartii din mai multe motive. 1. Se gaseste pe toate website-urile posibile si imposibile de literatura deoarece face parte din categoria romanului clasic al sec XX. 2. Inca sunt sub influenta unei stari austere. Daca cineva ar fi fost in fata mea sa-mi citeasca romanul, l-as fi oprit de nenumarate ori sa intervin, sa ma cert, sa nu las ideile asa amorfe, netermnate si pestilentiale. 3. Nabokov este un erudit, stie despre ce vorbeste. Subtilitatile mi se par de dimensiunea prapastiilor, iar faptul ca il foloseste pe Freud ca argument eclectic, nu cred ca imi da voie sa incerc sa discut aceasta carte nici macar aproape de sensul obiectiv al cuvantului.

Vezi, din momentul in care citesti primul cuvant al unei lecturi, iti asumi cumva riscul sa iei in spate drama si incarcatura personajelor, a tensiunii, a conflictului. Pana si Nabokov insusi ne avertizeaza de asta undeva in cea de-a doua jumtate a cartii, spunand ca "Personajele care se bucura de popularitate au o anumita evolutie intre copertile cartii si soarta lor ramane fixata pentru totdeauna in mintile noastre". Ohh, da, baiete, crede-ma ca ai reusit-o victorios cu Humbert si Lolita.

Am inceput sa fac asta constant. Traiesc cu ele, sunt in lumea lor, le urmresc din elicopter si am grimase, schimburi de puls odata cu firul povestii. Am facut asta cu Holly Golightly acum trei saptamani, Michael Corleone acum 4, cu Georg al lui Gaarder sau Pi-ul lui Martel inainte sa vad 3D-ul. Si nu e bine! Nu e bine pentru ca imi ia un timp indelungat sa le tarasc din starea mea constienta in camera lor speciala care ar trebui sa imi hraneasca doar instinctul de a diferentia binele de rau, frumosul de urat, teama de curaj...

Insa cu toate riscurile asociate, ideea de aici este sa faceti cunostinta cu povestea Lolitei chiar daca  o sa genereze ganduri scandaloase si o sa duca la conflicte de moralitate si etica cu propriul sine. Poate o sa va simti rasa de oameni tradata intr-un fel sau altul sau poate doar o sa primiti intariturile unei teme recurente in literatura si anume ca "orice limita presupune implicit ceva dincolo de ea".

P.S. - Nu recomand niciuna din cele doua ecranizari inainte de lectura. Eu am facut greseala asta
P.S.2 - Nu am mai folosit niciun cuvant in limba engleza (pentru critica). Nu promit ca o sa dureze :)