Scrisoare de dragoste

Acum câțiva ani făceam din "Elevul Dima dintr-a șaptea" de Mihail Drumeș cartea mea preferată. Nu știu de ce. Probabil a reușit să atingă anumite părți mai sensibile ale mele. Frământările personajelor, dezbrăcate de caracteristicile fizice și rezumate la complexitatea interioară corespundeau cu o mare putere de convingere, realității mele de atunci.

Recent, ca urmare a recomandărilor, am citit "Scrisoare de dragoste" de același autor, roman care urmarește aproximativ același fir, are aceeași dinamică.

Dragostea, în general este un subiect care atinge, însa nu știu de ce, romanul din urmă nu mi-a mai lăsat același gust dulce-amărui ca cel dintâi. Povestea în sine pare reală, deși se îndepărtează cu mult de ceea ce contemporanul numește "real"; asta este cert.

Pe scurt, acțiunea se construiește în jurul cuplului Anda Brădeanu, orfana inteligentă, de 'o frumuețe angelică'  și Dinu Gherghel, băiat sărac, însă cu un potențial intelectual deosebit, cuplu condus sitematic de soarta care parcă le-a prezis să fie împreună. Aspirațiile ambițioase, imposibil de realizat în lumea hienelor din clasa socială de jos, îl face pe bărbat să renunțe la dragostea adevărată în detrimentul uneia formale, de necesitate, conjuncturale, acesta divorțând și recăsătorindu-se cu Cora Apelevianu (Jebs), aflată în vârful piramidei sociale. Aceasta reprezintă unealta pe care Dinu Gherghel o folosește pentru a-și atinge scopurile mărețe ale vieții sale, concentrate în jurul dorinței de îmbogățire. Astfel, cuplul adamic este distrus, iar cei doi parteneri încep a-și trăi separat dramele distanțării, fiecare în realitatea nouă pe care începe să o construiască.

Constatându-și nefericirea și fiind pătruns de remușcări puternice, Dinu Gherghel își dă seama că timpul pierdut departe de Anda nu va mai putea fi cucerit vreodata. Faima, banii, bogățiile, lumea mondenă l-au urcat pe piedestalul dorit, însă, numai ajuns acolo, acesta simte că toate acestea ii sunt extrem de străine in lipsa celei care ii alină sufletul și îi oferă acea latură a fericirii care le compensează pe toate celelate: dragostea. Jerbs devine o pacoste, o femeie cu mult inferioară celei pe care el o iubește. Aflând de toate acestea, Jerbs decide divorțul, acceptat și de partener. Nu se concretizează acest fapt fiindcă cei doi se sinucid în finalul romanului. Anda, pătrunsă de acest gest își va continua existența alături de noua sa familie, însă permanent va fi frământat de el, singurul bărbat pe care l-a iubit cu adevărat.

Ceea ce m-a atras in mod deosebit este felul în care modificările conștiinței personajelor sunt surprinse, maniera în care frământările, tulburările inițiale se transformă de-a lungul desfășurării acțiunii. Personajele se schimbă ca urmare a numeroaselor experiențe prin care trec. Asistăm la o maturizare a Andei, poate chiar și a lui Dinu, realizată cu elemnte suficient de vizibile, sesizabile.

Revenind la conștiință, din punctul meu de vedere (repet), acesta este elementul forte al romanului. Reușește cu ușurință să explice de ce personajele recurg la anumite gesturi, decizii. Este o secvență reprezentativă pentru profunzimea și adâncimea la care se realizează autoanaliza conștiinței:

"Mă încui în odaia mea și scot revolverul din buzunar. Îl mângâi cu degetele, îl sorb din ochi, îi pipăi încheieturile șlefuite, mânerul încrustat în sidef. Jucăria asta mică și drăguță are parcă ceva din farmecul stăpânei sale. Ce minune poate să facă. Încetul cu încetul, țeava ei micuță se prelungește pierzându-șe în infinit. Aș zice că s-a prefăcut într-o subțire punte de trecere în altă lume, unde va trebui să alunec fără întârziere...Nu-i o voluptate și asta?"

Personajul puternic și hotărât de la început ajunge să devină un clav al destinului care l-a ghidat greșit spre căi ce nu i-au adus fericirea. Un joc de-a viața și de-a moartea. Cu toate că își adoră arma ce îl va scoate de pe scena blestematei lui vieți, Dinu caută subtil motive pentru a renunța la idee, își caută un bob de nevinovăție în toată pleava existenței sale. Este vinovat, mult prea vinovat și nu doar față de el, dar și față de alții, iar acest lucru îl știe și el prea bine.

Trecând peste toate aceste aspecte, romanul lui Drumeș are o puternică latură moralizatoare. Te învață să apreciezi ce este profund, real, valoros în viața ta, chiar dacă acestea nu îți permit un trai îndestulat. El crede în valoarea individului, văyută numai din perspectiva a ceea ce îl definește sufletește și ambiția acestuia de a se defini numai prin iubire adevărată.

Citate interesante:

"Fiecare avem din boaba timpului, de unde descinde viața, o parte de plăcere pe care priceperea noastră știe s-o valorifice cât mai bine".

"Există câteodată în viața unui om o nevoie imperioasă de a fi sincer până la cruzime..."

"...sărutarea e tipul voluptății desăvârșite, fiindcă renaște din ea însăși și, astfel, o sărutare cere pe alta, necontenit, fără saț."