Despre bac şi alte lucruri

Tot zic că scriu şi văd că nu prea îmi mai iese. Ce-i drept, mi-a cam ieşit din uz "responsabilitatea" de pe blog.
Trecând peste introducerea care sper să îmi scuze stângăcia unui nou început,viaţa mea s-a schimbat, motiv pentru care mă simt obligată, cel puţin moral, să o raportez aici, la locul de suferinţă.

Cum bine ştiţi, de un an de zile mă tot pregătesc pentru bac. Teoretic. Practic, totul a început cu luna mai, când mai râzând, mai plângând, m-am gândit să pun piciorul în prag şi să mă sacrific şi eu, cel puţin câteva amărâte de luni. Am luat-o tiptil cu psihologia, de care sinceră să fiu imi era cel mai teamă, am continuat cu literatura, pe care am urât-o din toţi rărunchii şi am lăsat pe ultima sută de metri istoria, vechea şi nobila mea pasiune.
N-a fost usor. Psihologia duce la încărunţire. Pot să vă asigur de asta, mai ales atunci când pleci de la premisa unui 10. Însă, cu cât mă pregăteam mai tare, cu atât înţelegeam că 10le aşteptat este din ce în ce mai departe. Trebuie să recunsoc însă, că norocul meu a fost o profesoară (în toată accepţiunea termenului), care m-a învăţat să am întotdeauna aşteptări proporţionale cu munca depusă.
A urmat literatura, pe care a trebuit să o înghit cu multă lămâie. Este groaznic să înveţi lucruri impuse, să fii nevoit să mesteci cu gura altcuiva informaţii pe care singur le-ai cules din lectură. Nu are rost să ne întoarcem la teoriile despre sistemul de învăţământ românesc; fiecare şi-a văzut interesul lui, a tras cât mai tare şi gata. Surpriza serii: basmul la partea a III-a. Pentru cunoscători asta este o glumă proastă, însă am promis să mă abţin.
Şi istoria mi-a oferit anul acesta experienţa unui profesor pe care l-am avut ca model. Cred că am mai vorbit aici, pe blog la un moment dat despre Marian Curculescu. Merită plecăciuni. A facut minuni...Anul ăsta am înţeles că istoria este o parte integrantă a propriei mele fiinţe, că existenţa în sine are un început şi un sfârşit, iar cu cât ajungem să cunoaştem mai profund începutul, cu atât suntem mai capabili să anticipăm viitorul.
Încetul cu încetul, îmi strângeam lucrurile din cameră şi le mutam la ţară. Am supravieţuit acolo aproximativ 2 săptămâni, pe parcursul cărora îmi juram că nu voi mai lăsa niciodată pregătirea pentru un examen pe ultima sută de metri. Şi aşa voi face! Chiar m-am stresat şi trebuie să recunosc asta.
Cam asta a fost pregătirea mea pentru bac. A durat puţin, însă în esenţă a fost o veşnicie. A urmat dimineaţa aia de luni (28 iunie) în care m-am trezit bulversată, m-am uitat la Shh şi ne-am spus din priviri "Acum i-acum!". Îmi tremurau gleznele şi mâinile pe paharul de cafea. Am intrat în sală. Deja transpiram şi imploram în gând să vină subiectele mai repede. Aşteptarea mă termină psihic. Au venit. Am văzut "basmul". Mi-am zis în gând ceva de genul "Ce rahat!" (basmul si tradiţionalismul le-am scos din start din pregătirea mea). Evident că m-am calmat şi am început să scriu pe ciornă amintiri legate de Prâslea pe care le-am adaptat pe Harap-Alb. Am ieşit. A urmat o zi şi jumătate de pregatire intensă la istorie. Toată camera era plină de post-it-uri cu domnitori, ani, tratate, Constituţii şi tot aşa. Au fost rezonabile subiectele. Am apreciat că nu trebuia doar să reproduci ce ai tocit, ci să şi gândeşti într-o măsură sau alta, să faci corelaţii între evenimente sau sa pleci de la cauză şi să ajungi la efect. Psihologia a fost cea mai lejeră, sa zicem. M-am bazat pe faptul că învăţasem toată teoria, însă se pare că nu a fost suficient. Eram deja extenuată. Mi se închideau ochii. Am scăpat.
Au urmat cele 2 zile jumătate de aşteptare, timp în care nu m-am îmbătat atât de tare pe cât m-aş fi aşteptat. Sinceră să fiu nici nu mai ştiu ce am facut...am umblat aiurea prin locuri băştinaşe...
A venit ziua de duminică, moment în care, pe lângă faptul că am sărbătorit Ziua Americii, am reuşit să mă bucur şi de rezultatele mele de la bac, care au depăşit aşteptările...Nici duminică nu m-am îmbătat, însă promit s-o fac la un moment dat ca la carte. Felicitări, nebunie, plânsete, planuri concretizate pe o bază certă...aşa s-au dus zilele următoare.
Dupa agitaţia aceasta, am decis să ne reîntoarcem la Arad. Relaxare totală. Cu ocazia asta mi-am îndeplinit o alta pasiune mai veche, aceea de a merge cu trenul noaptea. Am ajuns. N-am stat decat 2 zile, timp în care am reuşit, cel puţin de data asta să vizitez Aradul mai turistic decât in dăţile precedente, am învăţat să joc Poker încât să nu-mi fie deloc ruşine cu mine, am cunoscut nişte oameni cu adevarat funky, cu care am petrecut 2 zile în care m-am deconectat total. Ne-am întors.
Acum facem planuri din nou. Pe 15 (august) vrem să plecăm în Marsilia. Avem nevoie de o vacanţă care să ne reprezinte spiritul hoinaresc. Deja mă văd pescuind în marea Mediterană, plimbându-mă pe Coasta de Azur...Off, sunt atât de dependentă de schimbări în viaţa mea, încât am început să fac o obsesie din asta.

Facultatea. Da. Rămânem la vechile planuri. România mă lasă rece. M-a dezamăgit. Ea şi oamenii ei. Despre asta voi vorbi cu altă ocazie, probabil atunci când va trebui să împachetez alte bagaje şi nu cele pentru vacanţă...

Keep it on,
Den