Azi e altfel

Azi s-au intamplat lucruri mai frumoase decat ieri. Cel putin am revenit la starea de normalitate, sunt pe linia de plutire, iar asta se datoreaza numai Celui, care la insistentele mele lacrimogene, a facut ca ploaia si vremea bohaita de ieri sa inceteze. Asta ma face sa mai apelez si altadata cu aceeasi incredere si speranta la serviciile Lui. Asa ca, total opusa fata de ieri, starea mea plonjeaza spre gung-ho si e bine, doar ca stiu ca nu tine. Si la mine se produce mood swingul ca la orice alt om.
In fine, trecand peste partile introductive, care prin natura lor ma scot din minti intotdeauna, incep a spune ca azi am ras. Nu mai stiu de ce, dar imi aduc aminte fenomenul in sine. In al doilea rand, cu banii de alocatie am facut o investitie care m-a facut fericita: mi-m luat "Emma" editia in engleza, o carte pe care am citit-o acum cativa ani in romana si care nu neeaparat ca m-a fascinat, dar mi-a placut. Este o lectura linistitoare, clasica, iar Jane Austen, care fara indoiala este una din scriitoarele mele preferate, ma inspira prin profunzime si rafinament (vezi "Mandrie si prejudecata ").
Tot azi, i-am vizitat din nou pe copiii de la "Raza de soare", unde sub emblematica mea functie de "Instructor pentru activitati extrascolare", le-am spus povestea "O zi de primavara". Si ea a mai contribuit asa un pic la reechilibrarea lucrurilor inerne si anestezierea tensiunilor. Copacii infloriti, pasarelele care ciripesc in drumul lor din tarile calde, natura care reinvie, soarele care absoarbe toate energiile negative...despre toate astea le-am vorbit copiilor astazi la gradi. In fine, ca o paranteza, mi-ar placea sa lucrez mai des cu copiii, poate chiar sa profesez, dar cand discutam despre bani & Co., ma linistesc repede; cred ca nici macar gandul nu mai are curajul sa ma proiecteze in astfel de ipostaze...

Tot azi (ca sa vedeti ce zi plina), psihologul scolii mi-a zis ca arat rau.
"Ce e cu parul asta asa ciufulit?", timp in care imi punea mana pe el.
"Ce se intampla cu tine, mai Denisa?".
Mda...Bine ca se trezeste din lumea necuvantatoarelor si doamna psiholog si constata schimbari in ceea ce ma priveste. Logic ca arat rau; am bac, atestate, competente, pregatiri, insa m-am rezumat la a spune:
"Nu prea mai am timp".
"Pai de ce nu mai ai timp, tu care faci atatea?".
De mere, vorba unui prieten! "Pentru ca am BAC."
In fine...nu stiu cum a mai decurs discutia, caci deja ma gandeam la altceva. In ultimul timp am sesizat ca ma plictisesc tare repede de orice. Doar stimuli mai puternici sau foarte puternici imi mentin atentia vie mult timp; poate am ADHD. N-ar fi exclus si nici asa tragic.

Asta e viata si pana la urma ce naiba s-ar intampla daca am lenevi toata ziua, sau daca ne-am tine creierele intr-un permanent repaus? Am ajunge o forma putin evoluata a animalelor, cu intelect si posibilitate rationala, dar din comoditate, preferam sa ne comportam ca si cum nu le-am avea. Ma simt eu epuizata in unele zile (in ultimul timp, chiar in fiecare), dar imi multumesc ca cel putin "ma misc" si nu respir doar ca sa fac plantele sa se simta utile.
Asta e viata, ca sa revin la propozitia care mi-a marcat ultimele doua saptamani...in sensul ca de cate ori imi povesteste cineva ceva, nu gasesc in dotare nimic mai bun de spus, rezumandu-ma la "Asta e viata!".

Hai ca azi simt nevoia sa va pup!

Deci, va pup! :*