27 feb. 2012

Para-Para-Paradis

Le simt grele, trimitandu-mi mesaje. Sunt pleoapele mele. Sunt obosite. Si ochii. Si corpul. Si eu toata. 
Iar in starea asta de blur si Tiersen pe fundal (in general muzica lui imi da senzatia de spatiu), tot ce imi ramane de facut este sa fiu recunoascatoare pentru efemerul situatiei. Exact cum atunci cand zambesti este absolut imposibil sa te gandesti la ceva
negativ, atunci cand esti obosit nu te poti gandi la nimic. Imi iubesc corpul obosit, epuizat daca se poate. Iubesc si imaginile blur din fata ochilor si incercarile mele esuate de a ii sterge; poate-poate revin la normal.
Sunt recunoascatoare ca nu gandesc si ca tot ce imi doresc este sa gasesc niste pijamale, sa ma acopar cu patura,  sa pot sa citesc macar un paragraf din ceva si sa adorm direct, fara nicio complicatie. Fara minunte intregi in care sa imi dau intalnire cu o nebunie din care nu mai inteleg nimic. Mereu ma insel asa si niciodata nu invat din asta. Daca nu invat nici din greselile proprii, atunci de unde naiba sa mai invat pe lumea asta? 
Si zilele astea sunt putine. Sunt asa de putine, incat atunci cand le am fac din ele un cadou de la karma, pe care-l primesc ca o jertfa din partea Paradisului.  
Ahh, visez la Paradis. Paradisul cere doar visare. 
La ora asta il vad ca un loc trapezoid si foarte rosu. Incredibil de rosu, dar fara substanta nociva. Pot sa clipesc regulat. Si este multa apa intr-un colt. Apa mov cu miros de lavanda. Plutesc fara sa inot. Si de undeva vin niste sunete de harpa si o senzatie de aer rece din extremitati. Ar putea arata ca o conserva de peste daca cineva s-ar gandi vreodata sa faca o conserva de peste in forma de trapez. Ideile sunt interzise in conserva  Paradis. Sunt singura si este o lumina obscura care se misca in ritmul reflexiilor luminii rosii in apa mov. Si imi simt talpile usoare; gadilate parca de un fulg spiritual. 
Si in Paradis nu am suflet  pentru ca tot ce este amorf se lasa la intrare. Il las si eu, evident. Si atunci cand il scot din fiinta nu doare. Procesul asta are gust de vin rosu. Se discuta direct cu pulsul. Asta da o placere misterioasa corpului meu...obosit!  De buna voie am ales sa renunt si la control si la...istorie. Sunt libera. Este cea mai frumoasa imagine a existentei. 
Dumnezeule, niciodata nu mi-a placut nici rosul, nici movul. Si in seara asta le-as lua in brate. 

Lectura mea din seara asta se reduce la:
'Aceasta veselie, rand pe rand languroasa ori sfasietoare, aceasta indispozitie in launtrul bucuriei, nesiguranta aceasta dureaza in general destul de putin timp.' Despre vin si hasisi - Ch. Baudelaire



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu