Lolita - #12

Dupa ce am terminat de citit ultimul pasaj m-am simtit atat de obosita, incat aveam nevoie sa intru intr-un somn profund sa imi revin. Nu glumesc.

M-am asezat intr-o pozitie comoda si imi imaginam corpul cum bajbaia spre baie, umplea chiuveta cu apa rece si isi tinea capul acolo in serii repetate de cateva secunde. Asta ca sa am un soc fizic mai puternic decat cel produs de Lolita lui Nabokov asupra psihicului meu.

Nu o sa vorbesc despre subiectul cartii din mai multe motive. 1. Se gaseste pe toate website-urile posibile si imposibile de literatura deoarece face parte din categoria romanului clasic al sec XX. 2. Inca sunt sub influenta unei stari austere. Daca cineva ar fi fost in fata mea sa-mi citeasca romanul, l-as fi oprit de nenumarate ori sa intervin, sa ma cert, sa nu las ideile asa amorfe, netermnate si pestilentiale. 3. Nabokov este un erudit, stie despre ce vorbeste. Subtilitatile mi se par de dimensiunea prapastiilor, iar faptul ca il foloseste pe Freud ca argument eclectic, nu cred ca imi da voie sa incerc sa discut aceasta carte nici macar aproape de sensul obiectiv al cuvantului.

Vezi, din momentul in care citesti primul cuvant al unei lecturi, iti asumi cumva riscul sa iei in spate drama si incarcatura personajelor, a tensiunii, a conflictului. Pana si Nabokov insusi ne avertizeaza de asta undeva in cea de-a doua jumtate a cartii, spunand ca "Personajele care se bucura de popularitate au o anumita evolutie intre copertile cartii si soarta lor ramane fixata pentru totdeauna in mintile noastre". Ohh, da, baiete, crede-ma ca ai reusit-o victorios cu Humbert si Lolita.

Am inceput sa fac asta constant. Traiesc cu ele, sunt in lumea lor, le urmresc din elicopter si am grimase, schimburi de puls odata cu firul povestii. Am facut asta cu Holly Golightly acum trei saptamani, Michael Corleone acum 4, cu Georg al lui Gaarder sau Pi-ul lui Martel inainte sa vad 3D-ul. Si nu e bine! Nu e bine pentru ca imi ia un timp indelungat sa le tarasc din starea mea constienta in camera lor speciala care ar trebui sa imi hraneasca doar instinctul de a diferentia binele de rau, frumosul de urat, teama de curaj...

Insa cu toate riscurile asociate, ideea de aici este sa faceti cunostinta cu povestea Lolitei chiar daca  o sa genereze ganduri scandaloase si o sa duca la conflicte de moralitate si etica cu propriul sine. Poate o sa va simti rasa de oameni tradata intr-un fel sau altul sau poate doar o sa primiti intariturile unei teme recurente in literatura si anume ca "orice limita presupune implicit ceva dincolo de ea".

P.S. - Nu recomand niciuna din cele doua ecranizari inainte de lectura. Eu am facut greseala asta
P.S.2 - Nu am mai folosit niciun cuvant in limba engleza (pentru critica). Nu promit ca o sa dureze :)

Glitch in the Matrix #11

Am autostrada mea proprie cu doua sensuri. Ea duce si aduce elementele unei lumi care ma fascineaza si ma dezgusta in acelasi timp.
Acolo eu si creierul meu suntem de acord cu Goya. In somnul ratiunii cream monstrii. Este o relatie deformata ce creste din tot ce se infiltreaza prin cele sapte simturi de care inca dispun. Metafizic - la nivel subliminal.
In cea mai mare parte sunt de vina probabil imaginile de pe retina. Adun prea multe, poate prea diverse. Vorba Anei Blandiana, cine poate sti?

Sa va povestesc.

Este un serial de tipul Tanar si nelinistit in sensul ca insista. Am parte de el cateva secunde pe noapte, suficient cat sa imi consume toata energia in stare de nesomn.
In timp ce imi imbarbatam haiduceste spiritul cu Hai ca a fost doar un vis - type of thing, cautam si eu un ceas. 19 minute ramase pana cand imi incepeam programul de om supus sistemului. Nu vreau sa dau niciun detaliu despre cum in 5 (cinci) minute s-a intamplat ce in alte dimineti se intampla in 20 (douazeci).

Situatia mi-a impus sa iau metroul. De obicei n-o fac pentru ca am nevoie de oxigen. Dar cu totii stim ca in viata nu poti sa ai totul (i.e., somn pana la 8:11 SI oxigen nu functioneaza in consens). Poate as fi notat povestea Monstrului din Loch Ness daca nu as fi fost ocupata sa studiez fetele oamenilor din jurul meu. Cliseu! Am putut sa citesc fast forward-ul cu care nerabdatori isi asteptau tratamentul de Ziua Indragostitilor dupa programul de cazarma.

Chiar daca este o chestiune in masa, nu pot sa generalizez, desigur. Poate tipul din fata mea cu casti Monster Beats se gandea la ceva mai inteligent. Sper. Avea trasaturile unui om care ar intelege principiul toboganului spre prapastia dubioasa (= oamenii cumpara chestii rosii si isi arata afectiunea o zi pe an la sugestia media. Ahh, ce dragut!).
Imi cer scuze pentru indrazneala, dar ma dezgusta spiritul de turma, in special cand se afla in legatura directa cu consumerismul din care lipseste materia cenusie. Parere personala!

Daca nu ar fi existat un individ pe nume Chris Hughes, probabil as fi fost si mai acida in privinta uneltelor de manevrare. Dar Chris este prea sexy sa nu il adori cu tot cu campaniile digitale din rutina de toate zilele. Strong bias, recunosc!

Nu tin minte visurile, dar asta s-a blocat. Glitch in the Matrix. Astazi m-am surprins in repetate randuri infiltratata in creierul meu pasiv. Toata ziua mi-am repetat Ce se intampla in Vegas, ramane in Vegas! Degeaba, n-am cu cine! Si imaginile erau in fata mea. Le taiam cu cutitul. Si acum sunt tot aici. Poate planetele ma vor scriitor de bestsellers, iar eu inaintez hotarata pe calea gresita. Sau poate imi hranesc creierul cu prea mult junk. Cred ca am nevoie de o pauza sub forma Jason Biggs si Robin Williams. Hmm...tot junk se cheama, dar mai soft. Si Chopin sau Vivaldi nu cred ca diger momentan. De fapt nu cred ca diger nimic mai mult decat decat crackers si tome des Pyrenees fara sa imi pese ca 100 gr are 350 de calorii. Doar este Valentine's Day, nu?!

Sau poate combinatia de informatii din ultima perioada este de vina. The impossible, Melancholy, Now is good. Agitatia din Mali a luat locul barfelor din pauza de pranz. Un fel de tetris pe hartie. In jocul nostru, initial vroiam sa fiu F. Hollande pentru ca imi plac inaltimile si strategia on air, dar apoi m-am razgandit. Cred ca este mai interesanta perspectiva deschizatorului de drumuri aka Sanogo - dupa mine potopul. Carnea de cal...Nici nu inteleg de ce ma agit atat. Candva inghiteam greu orice remarca acida; imi curgea mai mult patriotism prin vene poate pentru ca aveam mai multa seretonina. Dar cu noptile astea pe care le pierd, trezindu-ma mai traumatizata decat la iesirea din London Bridge Experience, tot ce pot sa fac este sa fiu de acord cu prietenul meu, Victor, care se intreaba de ce suntem din nou the usual suspect. Probabil dintr-un motiv ce se cheama 'past patterns', dar o las asa si trec mai departe. Sunt un muritor. Si apoi cu Papa ce facem? Peter sau Christoph? Sau ceilalti doi? Si bateria din Boeing? Corea de Nord? Si teama ca nu o sa pot vedea niciodata o lupta cu tauri live in Barcelona. Placa de Toros Monumental este un caz pierdut pe bucket list-ul meu :(

Amestec toate astea cu recenta pasiune pentru seriale cu mult sange pe pixel patrat si lectura din aceeasi categorie.

De fapt vroiam doar sa imi fac prezenta pe blog pentru ca uneori imi este dor de el si de serile in care scriam aberatii (ca si acum) sub influenta unui bol de lapte cu Nesquik.
Intre timp mi-a crescut parul si am reusit sa scuip din Turnul Eiffel.
Iar Nesquik nu imi mai place.

Sunt bine, inca in viata.

XXX