A Den moment: 11

13 nov. 2011

'Hello mum, this is going to be hard for you to read ...'

Trebuie sa recunosc ca sunt unele lucruri care ma misca pana la lacrimi. [Adica plang]

Acelasi lucru s-a intamplat si cu scrisoarea de adio pe care am sa o pun mai jos. Este scrisa de un soldat britanic in varsta de 19 ani, trimis in razboiul din Afghanistan.

Nu cred ca are niciun rost sa fac comentarii paralele. Lucrurile, sentimentele, trairile, cred ca vin singure.

As vrea doar sa va provoc la un exercitiu. Incercati sa va identificati o secunda cu Cyrus. Ati putea oare sa va luati adio de la cei dragi? Cum ati face-o? Ce le-ati scrie?

Sursa, dar si mai multe detalii puteti citi aici.

'Hello its me, this is gonna be hard for you to read but I write this knowing every time you thinks shits got to much for you to handle (so don't cry on it MUM!!) you can read this and hopefully it will help you all get through.

For a start SHIT I got hit!! Now Iv got that out the way I can say the things Iv hopefully made clear, or if I havent this should clear it all up for me.

Citeşte toată povestea

Den şi povestea ei

Den a alergat prin ploaie, a fost pitzi şi şi-a făcut poze în baie, a copiat, şi-a încercat norocul la lotto (păcat că era Ghervasuc pe-atunci şi n-a mers), a fugit de-acasă la vârsta dubioasă de 16 ani, a fumat, s-a îmbătat, a luat 3 în teză la franceză şi şi-a dovedit că poate 10 la următoarea, a susţinut România la Bruxelles, şi-a împlinit visul de a sta o lună în Anglia, crede că Dumnezeu este pură energie, are un mentor genial, caută interiorul în fiecare 'sine' , descompune orice, a făcut jurnalism local, de voluntariat nu mai spune, a premiat-o Băsescu (asta nu înseamnă că-i e drag), are cel puţin un milion de vise de la viaţa ei (şi ea se încurcă în ele), nu prea se uită la desene animate, citeşte orice (cu mici excepţii, fireşte), crede în puterea filosofiei, creşte sufletul în ea când îl citeşte pe Ciutacu, este educator/învăţător pentru că a studiat la liceu pedagogic, adoră Marocul, s-a plimbat cu bacul pe Bosfor, nu are părinţi bazaţi, urăşte comoditatea tocmai pentru că e cea mai comodă fiinţă din câte există.

Den şi-ar fi dorit să scuipe din Turnul Eiffel, să fie invitată la nunta regală, să vorbească fluent păsăreasca, să ştie dansul ploii, să aiba părul mai lung.

Den adesea se întreabă ce este de fapt viaţa, cum se defineşte frumuseţea, dacă se poate atinge fericirea, care este limita dintre vise şi utopii.

Den niciodata nu a consumat etnobotanice, nu a renunţat la vise, nu s-a răzbunat suficient (zice ea), nu a citit Sandra Brown, nu a ascultat pe la uşi (firar), nu şi-a făcut toate unghiile galbene (doar inelarul, o data).

Ea e Den!