Azi e altfel

Azi s-au intamplat lucruri mai frumoase decat ieri. Cel putin am revenit la starea de normalitate, sunt pe linia de plutire, iar asta se datoreaza numai Celui, care la insistentele mele lacrimogene, a facut ca ploaia si vremea bohaita de ieri sa inceteze. Asta ma face sa mai apelez si altadata cu aceeasi incredere si speranta la serviciile Lui. Asa ca, total opusa fata de ieri, starea mea plonjeaza spre gung-ho si e bine, doar ca stiu ca nu tine. Si la mine se produce mood swingul ca la orice alt om.
In fine, trecand peste partile introductive, care prin natura lor ma scot din minti intotdeauna, incep a spune ca azi am ras. Nu mai stiu de ce, dar imi aduc aminte fenomenul in sine. In al doilea rand, cu banii de alocatie am facut o investitie care m-a facut fericita: mi-m luat "Emma" editia in engleza, o carte pe care am citit-o acum cativa ani in romana si care nu neeaparat ca m-a fascinat, dar mi-a placut. Este o lectura linistitoare, clasica, iar Jane Austen, care fara indoiala este una din scriitoarele mele preferate, ma inspira prin profunzime si rafinament (vezi "Mandrie si prejudecata ").
Tot azi, i-am vizitat din nou pe copiii de la "Raza de soare", unde sub emblematica mea functie de "Instructor pentru activitati extrascolare", le-am spus povestea "O zi de primavara". Si ea a mai contribuit asa un pic la reechilibrarea lucrurilor inerne si anestezierea tensiunilor. Copacii infloriti, pasarelele care ciripesc in drumul lor din tarile calde, natura care reinvie, soarele care absoarbe toate energiile negative...despre toate astea le-am vorbit copiilor astazi la gradi. In fine, ca o paranteza, mi-ar placea sa lucrez mai des cu copiii, poate chiar sa profesez, dar cand discutam despre bani & Co., ma linistesc repede; cred ca nici macar gandul nu mai are curajul sa ma proiecteze in astfel de ipostaze...

Tot azi (ca sa vedeti ce zi plina), psihologul scolii mi-a zis ca arat rau.
"Ce e cu parul asta asa ciufulit?", timp in care imi punea mana pe el.
"Ce se intampla cu tine, mai Denisa?".
Mda...Bine ca se trezeste din lumea necuvantatoarelor si doamna psiholog si constata schimbari in ceea ce ma priveste. Logic ca arat rau; am bac, atestate, competente, pregatiri, insa m-am rezumat la a spune:
"Nu prea mai am timp".
"Pai de ce nu mai ai timp, tu care faci atatea?".
De mere, vorba unui prieten! "Pentru ca am BAC."
In fine...nu stiu cum a mai decurs discutia, caci deja ma gandeam la altceva. In ultimul timp am sesizat ca ma plictisesc tare repede de orice. Doar stimuli mai puternici sau foarte puternici imi mentin atentia vie mult timp; poate am ADHD. N-ar fi exclus si nici asa tragic.

Asta e viata si pana la urma ce naiba s-ar intampla daca am lenevi toata ziua, sau daca ne-am tine creierele intr-un permanent repaus? Am ajunge o forma putin evoluata a animalelor, cu intelect si posibilitate rationala, dar din comoditate, preferam sa ne comportam ca si cum nu le-am avea. Ma simt eu epuizata in unele zile (in ultimul timp, chiar in fiecare), dar imi multumesc ca cel putin "ma misc" si nu respir doar ca sa fac plantele sa se simta utile.
Asta e viata, ca sa revin la propozitia care mi-a marcat ultimele doua saptamani...in sensul ca de cate ori imi povesteste cineva ceva, nu gasesc in dotare nimic mai bun de spus, rezumandu-ma la "Asta e viata!".

Hai ca azi simt nevoia sa va pup!

Deci, va pup! :*

Printesa se topeste

Pana si vremea ma roaga sa-l invat pe Bacovia. In lumea mea, uneori rece, adevarurile ies la iveala si nu inteleg de ce se intampla asta doar prin Bacovia si doar cand ploua.
Iata ca scriu despre ploaie si o fac intr-un mod tulburator pentru ca insasi prezenta ei ma termina psihic. Nu-mi place nimic din starea pe care mi-o transmite, nu ma simt in largul meu; plus ca toate adevarurile dureroase ies la iveala, parca plutesc in mocirla si ma enervez cand sunt obligata sa rememorez clipe, mai ales frumoase.
In momentul asta merit sa tac sau merit sa tip in gura mare sau merit sa fac naiba ceva pentru ca imi stau cuvintele in gat si am de ales intre a le inghitii odata pentru totdeauna sau a le scupia cu toata vulgaritatea din lume.
Ma enerveaza ca ploaia pune paie pe foc. Dorurile, deja existente, se amplifica. Nevoile, se adancesc, iar teama de singuratate rupe tacearea intr-o forma clipocita de absurditati si analogii esuate.
Mi-e dor de soare si o spun metaforic. Nu-mi pasa daca e cald sau frig, dar cel putin sa fie acolo pentru ca ii simt firesc nevoia.

Ma doare ceva. Nu ma vait. Spun asta din pasiune pentru scris. Lucrurile isi schimba oricum forma cand cuvintele sunt aruncate pe o foaie (fie ea digitala). Altceva se petrece in mine. Membrane se rup si imi vine sa dracui; norocul meu, ca nu imi place sa fiu vulgara decat atunci cand sunt obligata s-o fac. Acum ma lupt sa nu ma scufund si sincer ma chinui sa fac asta. Il detest pe Bacovia pentru toate aberatiile cu care mi-a impuiat capul. Nu am de ce sa le ascult sau cred, insa ar fi trebuit sa ma gandesc la asta inainte de a le pune la suflet. De ce si eu ma simt la fel ca el? De ce mi-e asa de "frig" si "rece" si de ce nu iau masuri?

Vreau sa ma culc. Sa pun capul pe perna mea roz (nu intamplator e roz) cu care impart multe dintre secretele mele capitale. Cu ea sunt sincera si renunt la orgolii. Vreau sa ma trezesc maine, stralucind sub razele care imi manjesc chipul cu optimism inca de dimineata. Vreau sa turn on optimismul inca de la inceput si sa imi impun o stare antonim-bacoviana.

Si daca am si eu o rugaminte, este sa nu ploua maine. Va rog sa faceti cumva sa se intample asta pentru ca altfel o voi lua razna.
Multumesc anticipat

Azi vreau bere

Cred ca mi s-a facut dor de o bere...de un Reed's rece, de o tigara langa si de tema la engleza.
Cred ca mi s-a facut dor de Fiordul gol in care mancam chipsuri si scriam...devenise locul de prolog al meditaiilor;

Vreau sa comand bere, dar atunci cand vine tipul ma trezesc spuand "o cafea cu mult lapte". De ce sa beau o cafea daca in momentul ala vreau o bere? Si ce daca se va uita toata lumea din jur ca o tipa cu panglica roz in par si blush maroniu, cu cercei sweet si zambet pe buze, bea bere? Si uite cum 5 muste care se afla atunci in jurul meu ma determina sa aleg cafeaua in detrimentul berii. Azi vreau bere. Si vreau bere alaturi de ele, de fetele astea care ma scot din toate starile de cacat, care mi-au ascultat povestile fara sfarsit, care cand aud cate ceva despre Anglia ma suna, care cand vad tipii de care imi place ma suna, care cand mi-e rau...ma suna!

Azi vreau bere si atat. Vreau sa imi fac de cap. Sa o beau cu paiul. Sa claxonez si sa ma doara fix in fund ca tot barul rade pe infundate. Azi nu imi pasa ca mi s-a intins rimelul si parul arata ca si cum m-as fi trezit atunci. Azi nu-mi pasa ca nu am bani deloc si ca trebuie sa imi iau audienta cand vreau o pereche de jeansi noi. Azi nu imi pasa ca o fata finuta nu bea niciodata bere...si tot azi nu-mi va pasa ca inca nu am carnet de soferi....Azi nu-mi pasa ca am fost pacalita, mintita, inselata, deziluzionata, marcata, dezamagita, dezgustata, amarata...pentru ca peste toate astea voi arunca jumatate de litru de bere si le voi ineca. Asta se va intampla azi...si da, voi uita ca imi plac esarfele de stewardesa si ca mama m-a invatat sa fiu o lady cand trebuie. Azi simt nevoia sa devin grosolana, barbata, ingusta si rea...

Cui ii spun eu "azi"???
Cand o sa-mi setez ziua asta in calendar?
Care calendar?

Cea din umbra

V-ati intrebat vreodata cum exact ar exista lucrurile daca altcineva le-ar face in locul vostru? Daca nici nu ati exista? Daca nici macar nu v-ati fi nascut vreodata?
Daca fix acum, cand citit postarea asta, ochii altei tipe s-ar misca de la stanga la dreapta si invers?? Daca ea nu ar fi fost cum esti tu: bruneta, slabuta, cu ochii albastri, cu fruntea lata si degetele lunguiete, cu pometi proeminineti si fata ovala? Da, copilul parintilor tai sa fie altul decat tine...
Eu ma gandesc la asta. Ating obiecte si imi imaginez o alta mana care face asta. Merg pe strada si ma gandesc ca poate tipei care ar fi fost in locul meu nu i-ar fi placut modelul balerinilor mei; nici intr-o mie de ani nu s-ar fi incaltat cu ei...Ma uit in oglinda si incerc sa zugravesc acolo chipul uneia care ar fi putut fi in locul meu: mai blonduta, cu ochii verzi, un pic mai timida si cu parul mai lung; asta ar putea sa fie un model...au mai ramas o infinitate...

Oare si "ea" i-ar fi dezamagit pe parintii mei la fel cum am facut-o eu? Oare si "ea" i-ar fi facut sa fie mandrii de "ea" in felul in care am facut-o eu? Oare si "ea" ar fi fost atat de fericita in familia asta ???
Uneori imi proiectez in lumea mea interioara un personaj, altul decat mine, pe care il conduc ca si cum as fi eu, dar in absenta felului meu propriu de a fi; ii ofer un fel de "tot ce e mai bun". De multe ori imi las simturile angrenate in povestea asta cu "copilul mamei, altul decat mine"...Si in felul asta dau start unei programari...programez propriul meu joc digital.
Mi-as dori ca "ea" sa nu fie asa de slaba (lipsa de tarie) cum sunt eu uneori. Mi-as dori ca ea sa renunte mai usor si sa nu mai inteleaga totul ca un complot personal. Te rog, Doamne, as vrea sa vad ce s-ar fi intamplat daca eu nu as fi fost. Vreau sa stiu cine ar fi fost in locul meu si cum ar fi reactionat ai mei. Ar fi iubit-o mai mult decat o fac acum cu mine? De ce nu? Mi-ar fi simtit lipsa? Evident ca nu, din moment ce nici macar nu ar fi stiut ca eu aveam de gand sa apar...Sau poate nu am avut niciodata de gand sa apar...
Mi-as dori ca ea sa rada mai mult si sa nu fumeze. Da, sa nu fumeze pentru ca in felul asta ar fi putut sa traiasca mai mult. Mi-as dori ca ea sa nu se lase usor influentata de un zambet strengar....Si sa nu se indragosteasca ca o proasta!

Dar cred ca nu mi-as fi dorit ca ea sa existe vreodata pentru ca in felul asta nu as mai exista eu. Iar pentru asta trebuie sa adresez cateva multumiri, unele chiar ceresti! Insa le pastrez pentru rugaciunea de la culcare...pentru ca inca mai am timp sa tot fac asta. Papagalul tiganului de la Pavcom mi-a prezis ca voi trai 86 de ani...