26.12.2011
Un Guinness pentru voi toti!
Devine din ce in ce mai greu sa scriu pe blog si nu inteleg exact de ce. Desi se intampla multe lucruri in viata mea despre care as scrie, ma lovesc de o bariera imediat ce selectez ‘postare noua’ si incep sa asez cuvintele cumva. V-am mai spus despre asta aici.
Dar acum este ajunul Craciunului, iar eu mereu scriu ceva in perioada asta. Am reusit sa fug de la bucatarie, unde este toata lumea si unde am stat si eu astazi mai mult decat imi propusesem, incercand pentru prima data sa gatesc cozonaci fara ajutor extern. Nici macar nu am vrut sa iau o reteta pe care mama/bunica o folosesc. Trebuie sa ma descurc cumva. Asa ca am apelat la prietenul meu Greg aka ‘Google’, de unde am incercat sa ma decid asupra unei retete. M-am dus la cumparaturi sa procur ingredientele care lipseau din casa. Nu va spun cum a fost sa aleg din cele 98757594 de tipuri de faina sau 6549 de zahar. Oamenii astia care gatesc, oare cum se descurca? In fine, nu asta este ideea, ci faptul ca intr-un final am ajuns eu acasa. M-am dus direct in bucuatrie si m-am apucat de treaba, unde nimic nou sub soare, am descoperit ca ma enervez atunci cand trebuie sa fac chestii care se repeta pentru mai mult de 1 minut (batut oua, amestecat in nu stiu ce aluat etc). Unii ar spune ca nu sunt buna pentru asta, eu as spune ca persistenta este cheia.
Si cum cozonacii sunt safe acum (in cuptor), am furat un pahar din cevaul preferat al mamei -Moscatel de Valencia - si am decis sa imi iau putin timp pentru scris, sa va spun ce simt la ora asta si sa va urez chestii dragute pentru Maine.
[Pauza]
Revin dupa aprope 24 de ore, timp in care Craciunul aproape a trecut si cozonacii s-au mancat. Au iesit deliciosi si nu o spun doar pentru ca eu i-am gatit. Chiar sunt mandra de ei…si de mine. Sper ca ati avut un Craciun dragut, inconjurati de oamenii dragi voua, ati avut timp sa reflectati la lucrurile frumoase din viata voastra, dar mai ales, la cele care pot fi imbunatatite cumva. Eu am petrecut ziua nu atat de romaneste pe cat am facut-o pana acum, insa chiar a fost o zi draguta.
Este ciudat cum desi fiind atat de departe de ceea ce am numit pana acum ‘casa’, ma simt totusi ‘acolo’, in lumea fata de care devin din ce in ce mai stinghera. Desi ambalat intr-o hartie mult prea comerciala, Craciunul ma face sa gandesc, zambind catre tot ceea ce a trecut. Am vorbit cu multi oameni astazi, am primit mesaje profunde, am trimis ganduri si stari catre cei dragi, insa cel mai important, am reflectat. Am pus in balanta lucrurile ce mi s-au intamplat, oamenii pe care i-am cunoscut recent si starile prin care acestia m-au purtat. Insa toate astea nu au facut decat sa intareasca ideea ca ‘la sfarsitul zilei’ cel mai mare impact il are regretul neputintei de a-mi asculta ecoul interior. Un exemplu ar fi sa le spun unor anumiti oameni cat de importanti sunt pentru mine, mai ales ca habar nu au asta. Imi vine in minte un exemplu particular. Este omul ăsta fata de care nu am fost eu in ultima perioada, desi m-a dezamagit mai mult decat am anticipat. Si poate ca are dreptate cand spune ca unele chestii au fost ‘wasted on myself’; poate ca si eu am dreptate intr-o oarecare masura. Sau poate ca nu au fost niciodata wasted…sau poate eu nu am avut niciodata dreptate. Deci, as spune ca nu exista un raspuns correct sau gresit atata vreme cat fiecare isi aduce subiectivismul lui in joc . Poate ca nu am stiut cum sa handle toata chestia. Sau poate ca a fost saltul prea mare, realizand peste noapte ca mi-e teama de impactul pe care il are asupra mea. Nu stiu daca am sa o recunosc vreodata interpersonal, insa faptul ca sunt onesta cu mine este un pas important.
Asa ca, daca ar fi sa trag linie la sfarsitul zilei de astazi, dupa atata atmosfera magica si calcule interioare, as spune ca sunt impacata cu mine, cu precizarea ca lucrul pe care il am ca tema de casa pana la Craciunul urmator este sa las toate lucrurile pentru care nu sunt pregatita sa treaca, sa moara daca e cazul, pentru ca apoi, exact ca maretia Phoenix-ului, sa renasca din propria lor cenusa intr-un extaz de neinteles. Totul este mult prea interesant atata timp cat lasam natura sa isi faca treaba in felul ei intamplator. Sa lasam plantele pe care le cultivam sa creasca natural, fara sa le udam din disperarea de a le face sa creasca peste noapte. Asta nu va face decat sa le omoare rapid si sigur.
Va urez un Craciun care sa va inspire!
Un Guinness in cinstea voastra, a tuturor!
Multumim, Den! Mi-ai adus aminte inca o data de lucrurile simple! :-) Ai grija de tine acolo :*
RăspundeţiŞtergere